Printr-o hotărâre definitivă adoptată joi, 10 martie, Tribunalul Mehedinţi a admis cererea lui Sandu Anghel de eliberare condiţionată.
“Admite contestaţia formulată de condamnatul Anghel Sandu, împotriva sentinţei penale nr. 71/18.01.2022, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin, în dosarul cu numărul 10989/225/2021. Desfiinţează parţial sentinţa penală atacată în sensul că: Admite cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Anghel Sandu.
Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Anghel Sandu din executarea pedepsei de un 13 ani şi 272 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 130/2020, a Tribunalului Mehedinţi. Dispune punerea în libertate a condamnatului Anghel Sandu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 198/2020, emis de Tribunalul Mehedinţi, dacă nu este arestat în altă cauză (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 Martie 2022, la sediul Tribunalului Mehedinţi”, se arată pe portalul instanţei, în soluţia pe scurt.
Sandu Anghel este în închisoare din octombrie 202 0, după ce a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea de tentativă la omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei.
În octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova a decis condamnarea definitivă a lui Sandu Anghel la 13 ani şi 272 de zile de închisoare pentru o tentativă la omor săvârşită în anul 2009 împotriva unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei, instanţa craioveană menţinând decizia instanţei de fond, Tribunalul Olt, dată în 2019. În acelaşi dosar, Laurenţiu Anghel, fiul lui Sandu Anghel, a fost condamnat la 9 ani şi 6 luni de închisoare.
Bercea Mondial a mai fost condamnat definitiv la închisoare în 2014 pentru 8 ani şi 9 luni, după ce în anul 2011 l-a înjunghiat pe unul dintre nepoţi, fiind eliberat condiţionat în februarie 2019. El a fost judecat în acest dosar în stare de arest preventiv, fiind încarcerat încă din 2011.
Un alt dosar în care Sandu Anghel este inculpat, de această dată pentru infracţiuni economice, (constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani) se judecă pe fond la Tribunalul Olt. În acest dosar, Bercea Mondial este inculpat alături de alte 17 persoane, printre care mai mulţi membri ai familiei sale (soţia, un fiu, o fiica, ginerele) pentru tranzacţii ilegale cu autoturisme, vânzarea unor imobile la preţuri supraevaluate