Vasilica Cerbu lucreaza de cativa ani la Portul Cultural Cetate, proprietatea poetului nepereche, Mircea Dinescu.
Tanarul este angajat ziua pe post de caprar iar in serile euforice se aseaza la pianul pensiunii si-i dezmiarda pe musafiri cu muzica baroca.
Saptamana trecuta si-a luat cateva libere pentru a-si vizita mama internata la un spital din Sibiu. Dupa ce si-a facut datoria de fiu iubitor si responsabil, s-a invartit prin centrul vechi al orasului si, din bere in bere, spre seara a intrat intr-un club. Atmosfera incendiara de acolo i-au luat pur si simplu mintile. Simtea ca pluteste si nu intelegea de ce nu mai poate ateriza pe ringul de dans.
Socul cel mare l-a avut insa a doua zi cand s-a trezit sub jetul de pipi al unui caine ciobanesc. S-a uitat in jurul sau si nu-si dadea seama unde se afla, nu-i era cunoscuta nici padurea si nici cetatea care-l inconjura. Daca nu se gasea prin apropiere un cioban care, rezemat in ciomag, radea cu subinteles, nici ca s-ar fi dumirit vreodata.
”Se vede ca nu esti de prin partile noastre, fiule. Ai venit pentru aur sau ai alte treburi pe aici, pe la Cetatea Sarmizegetusa?”, l-a chestionat curios pastorul.
In momentul acela, ca prin minune, Iui Vasilica i s-a derulat tot fimul noptii de pomina. Ca prin ceata, isi amintea cum a comandat un taxi din fata clubului sibian si i-a ceut soferului sa-l duca la Cetate, fara sa realizeze ca omul nu avea de unde sa stie ca este vorba de Cetatea de langa Calafat, a lui Dinescu.
