pelul la 112 a venit aseară în jurul orei 01:00. Nu a sunat nicio persoană să anunțe acest eveniment, ci a fost un apel de tip eCall de la un autoturism care apeleaxă automat în cazul unui accident.
Odată cu apelul se transmit și coordonatele unde are loc accidentul. În mod normal, operatorii 112 pot vorbi cu cei aflați în mașină, numai că în acest caz nu s-a întâmplat acest lucru.
Angajații de la ISU Dobrogeau au aflat în timp real ce se întâmpla în autoturism, și așa au auzit că pasagerii țipau că mașina ia foc. Nu a fost cazul, era de fapt doar fum care se produsese odată cu declanșarea sistemului airbag.
Accidentul s-a produs aseară la ieșirea de pe autostrada A4. Șoferul de doar 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un parapet. A fost rănit ușor, atât el, cât și cei 4 pasageri aflați în mașină. Cei cinci au fost transportați la SJ Constanța.
Precizăm că sistemul eCall este inclus la toate autoturismele fabricate dupa data de 31 martie 2018, și se activează în momentul în care se produce un accident.