Un număr de 14 mandate de aducere au fost puse în executare. Ancheatorii spun că suspecţii acţionau din anul 2018. Până în prezent, cei în cauză au împrumutat bani cu camătă mai multor persoane, iar pentru recuperarea sumelor ar fi apelat la ameninţări şi acte de violenţă.
În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate în vederea confiscării: 4 ceasuri, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, 1,200 kg bijuterii din aur, 50.000 de lei, 15.400 de euro, 21.000 de dolari, 280 de lire sterline, documente privind efectuarea de tranzacţii financiare şi însemnări privind împrumutul de sume de bani. Totodată, conform IPJ Călăraşi, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra a 4 imobile şi 4 autoturisme.
Faţă de 5 bărbaţi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de camătă. Suportul de specialitate în acest dosar a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi.