Conform IPJ Ialomiţa, pe 17 ianuarie, pe DN 2C, la ieşire din localitatea Griviţa, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane şi vătămarea corporală a alteia.
Din verificările efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit că bărbatul care conducea un autoturism pe DN 2C a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe câmp. Conducătorul auto a suferit vătămări corporale şi a fost transportat la spitalul din Slobozia, în timp ce pasagerul din dreapta a decedat.
Şoferul a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă. Poliţiştii au deschis dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.