Evenimentul a avut loc marți în zona Liceului Tehnologic ”Dimitrie Petrescu” din municipiul Caracal.
Polițiștii susțin că tânărul ar fi avut un conflict spontan cu un bărbat de 64 de ani, și apoi ar fi intrat, intenționat, în repetate rânduri, cu autoturismul său, într-un alt autoturism, ce aparține bărbatului în vârstă de 64 de ani, și în care bărbatul se urcase împreună cu alte 2 persoane.
Imaginile poliției arată că ulterior și bărbatul de 64 de ani a încercat să își facă singur dreptate, lovind cu un par în mașina tânărului.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. De asemenea, tânărul a depus plângere scrisă împotriva bărbatului, în vârstă de 64 de ani, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe.