Între timp, a depus și plângere penală.
Iancu Babu – proprietarul unei pensiuni din București: Uitați televizorul, l-au aruncat de la etaj. Aici era biroul, era închis, uitați e spart, au forțat, au tăiat cablurile, nu știu ce credeau că o să fie și apoi au intrat în birou și au scos camerele de luat vederi din funcțiune. E imposibil așa ceva, n-ai cum… spargi pereți.
Este dezastrul pe care proprietarul unei pensiuni l-a găsit chiar în prima zi a anului, după ce a închiriat locația unui grup de tineri, pentru petrecerea de Revelion.
Iancu Babu – proprietarul unei pensiuni din București: Pe 31 decembrie în jur de ora 2, 3 fără ceva, m-a sunat un cetățean că ar vrea să închirieze vila aceasta pentru revelion, că apartamentul în care urmau să facă nu mai era disponibil. OK, eu fiind plecat la munte, la ora 7 a venit colega mea, s-a întâlnit cu ei, a luat banii, s-a dat bon fiscal și vedeți ce s-a întâmplat.
La ora 1, proprietarii au observat că toate camerele de supraveghere nu mai funcționează și au încercat să ia legătura cu tinerii, însă niciunul dintre ei nu a mai răspuns. Dimineața, proprietarii pensiunii au ajuns în locație și au avut parte de o supriză neplăcută, au găsit pereții devastați și mobilierul distrus.
Iancu Babu – proprietarul unei pensiuni din București: Când a venit femeia de curățenie, vedeți exact ce a găsit. A sunat la poliție. S-au strâns probe, s-au luat amprente, au lucrat ieri de la ora 10 dimineața până la ora 8 seara. Am făcut plângere penală și acum așteptăm.
-La cât estimați că se ridică pagubele?
-20-30 mii euro. Mâine mă apuc să iau fiecare cameră în parte să văd exact stricăciunile peste tot și o să aduc și o echipă să-mi estimeze reparațiile, sunt 4 televizoare sparte, vreo 6 uși sparte.
Petrecăreții vor fi cercetați pentru distrugere.