Iar altă dată s-a enervat când o fată a leșinat la ora de matematică și în ajutorul ei a fost chemată ambulanța. Imediat după apariția înregistrărilor profesoara de franceză a intrat în concediu medical.
”Nu sunteți sănătoși la creier? Ce să fac eu în situația asta? Nu sunt psiholog, nu sunt psihiatru, nu sunt nimic. Nu sunt mama voastră care v-a făcut. Bă, nu v-am făcut eu!”
Înregistrarea din 2019 făcută în timpul unei ore de dirigenție cu elevii de clasa a 12-a. Profesoara de franceză pare că își pierde controlul.
Apoi le reamintește elevilor că a fost deranjată cu un telefon la ora șapte dimineața când un elev ar fi încercat să se sinucidă.
”Nu vreți să mai trăiți? Vă omor eu mă, dacă nu sunteți în stare. Ce nu vă convine? Nu aveți mâncare? Nu aveți haine? Nu sunteți înțeleși? Nasol. Nimeni nu este înțeles! Sunteți singuri? Nașpa, nimeni nu este împreună cu cineva de fapt. Suferiți? Asta este. Oamenii mai și suferă”.
Înregistrarea a ajuns și la polițiștii din Slobozia:
Ludmila Dascălu – IPJ Ialomița: ”Adresează cuvinte jignitoare unor elevi aflați în timpul orelor de curs. Polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă”.
Este doar una dintre anchete. Cadrul didactic era oricum cercetat de consiliul profesoral după apariția unei alte înregistrări, din acest semestru. Femeia era deranjată că a fost solicitat un echipaj SMURD în cazul unei eleve care leșinase la ora de matematică.
“Asta a leșinat pentru că avea test la matematică. Tot proastă e și tot o să rămână corigentă. M-am săturat de rahaturile voastre. M-am săturat”.
Deși echipajul medical a fost chemat de conducerea instituției și nu de elevi, profesoara de franceză a continuat amenințările.
”Lăsați-mă dracului în pace. A murit asta? Ziceți, mă, a murit sau nu? Atunci, ce p…a mă-sii s-a întâmplat aici? Cum adică i s-a făcut rău? Păi și chemi ambulanța?”
Deocamdată, consiliul profesoral nu se poate întruni pentru că profesoara audiată a intrat în concediu medical.
Adriana Dumitru – purtător de Cuvânt ISJ Ialomiţa: ”Două comisii desfășoară în paralel o anchetă. La nivelul unităţii şcolare s-a autosesizat cu comisia de disciplină”.
Adriana Matache, director liceul pedagogic Matei Basarab Slobozia: ”Am discutat cu dumneaei, regretă ce s-a întâmplat, îi pare rău şi se va supune deciziilor unității şcolare”.