„Noi nu stăm, noi lucrăm, încercăm să-i ajutăm să nu stea în frig. Din păcate nu au răbdare, ne înjură, s-au întâmplat cazuri în care ne-au scuipat. Nu e frumos, nu este etic”, a declarat Diana Abrudan, medic la DSP Arad.
„Zilnic sunt conflicte. Mai ales în această perioadă, oamenii vin obosiți, epuizați și își revarsă năduful pe angajații DSP, dar avem tot sprijinul jandarmilor”, spune Horea Timiș, directorul DSP Arad.
Cei mai mulți dintre cei care intră în țară prin vămile din vest nu sunt vaccinați și trebuie să intre în carantină. „Oamenii, majoritatea sunt nevaccinați și sunt împotriva vaccinării și împotriva deciziilor de carantinare”, arată Horea Timiș.
Unii dintre ei declară fățiș, de altfel, că nu au de gând să respecte carantina.
„Nu am nici test, nici vaccin. Eu am fost la muncă în străinătate. Am venit de sărbători acasă, cum să stau eu în carantină? N-o respect, sincer n-o respect! Să-mi facă orice”, spune revoltat un tânăr aflat în vama Borș din județul Bihor.
Cozi și nervi la vamă
În vama Nădlac 2, aproape 80 la sută dintre cei care intrat în țară în ultimele zile au fost carantinați. Au fost cozi de 5-6 kilometri la punctul de frontieră și așteptarea a pus la grea încercare nervii celor care erau nerăbdători să ajungă acasă.
„Am 12 ore de când stau aici. De 12 ore stau aici. Nimeni nu a venit să te întrebe: Mă, prostule, ai mâncat, ai băut apă?”, spune un român supărat de așteptarea îndelungată din cauza aglomerației.
Românii care se întorc în țară din zone roșii ale Europei și nu sunt vaccinați sunt direcționați către ghereta DSP. Aici ei primesc deciziile de intrare în carantină pentru 14 zile, dacă nu prezintă un test real time PCR negativ, respectiv 10 zile, dacă pot prezenta un astfel de document.
Un bărbat este supărat că deși a făcut testul PCR, tot trebuie să intre în carantină:
– L-am făcut pe degeaba, spune el, arătând hârtia cu rezultatul testului.
– Nu l-ați făcut pe degeaba, veți sta în carantină mai puțin decât dacă nu l-ați fi avut.
– Vai de capul și de zilele voastre… Uite aici test COVID, 80 de euro, de ce mai dau 80 de euro?! Ca să nu pot intra în țară, nu?
De altfel, unii români nevaccinați au preferat să se întoarcă din drum decât să petreacă sărbătorile în carantină.
„Eu sunt stabilit în străinătate, nu sunt din România, și de-aia, de ce să mă duc să stau aici o săptămână închis, dacă pot să mă duc acasă”, explică un tânăr, care spune că vine din Germania.