Legea în vigoare spune că cine fură mascat riscă până la cinci ani de închisoare, în timp ce hoțul cu fața descoperită primește cel mult trei ani. Curtea Supremă a fost sesizată pentru a rezolva această dilemă după ce bărbatul a cerut reîncadrarea acuzațiilor, potrivit Digi24
Hoții înregistrați pe camerele de supraveghere dintr-o farmacie în timp ce amenință angajați pentru a lua banii din casa de marcat purtau mască chiurgicală și mănuși de protecție. Exact cum prevede legea pentru a evita răspândirea bolii COVID-19. Apoi, câteva luni mai târziu, același mod de operare, de această dată în Brăila.
Un bărbat care și-a acoperit fața tot cu o mască de protecție și mănuși a furat câteva mii de euro dintr-o bancă. Duși în fața instanței, unii autori spun că ei nu ar trebui judecați aspru pentru că și-au acoperit fața obligați de legea dată în pandemie:
Cristian Ene – avocat: Înalta Curte a fost sesizată pentru dezlegarea unei situații de drept: Pentru a clarifica dacă o persoană care a săvârșit un furt va fi condamnat pentru furt calificat, o pedeapsă de la 1 la 5 ani, sau furt simplu care înseamnă amendă sau de la 6 luni la 3 ani în situația în care, în mod obligatoriu, a purtat masca pe perioada pandemiei.
Dilema a apărut la Curtea de Apel București după ce un bărbat condamnat în primă instanță pentru furt calificat cere încadrarea faptei. El este acuzat că a furat un telefon dintr-un magazin din Capitală anul trecut, când era obligatorie masca de protecție în spațiile închise.
”Nu se poate nega că inculpatul a profitat de dispozitia legală tocmai pentru a comite presupusa infracțiune și pentru a nu fi ușor de recunoscut“.
Este opinia judecătorilor care consideră că hoțul de telefoane se folosește de regulile sanitare. Procesul a fost amânat până când Curtea Supremă va tranșa situația.