În contextul în care rata vaccinării în Austria este una dintre cele mai scăzute din vestul Europei, de aproximativ 64%, Peter Laskaris, managerul bordelului Fun Palast din Viena, speră ca graţie iniţiativei sale să crească rata de vaccinare şi în acelaşi timp să înregistreze şi o creştere a numărului de clienţi.
Fun Palast e cel mai mare bordel din Austria, având o suprafaţă de 7.000 metri pătraţi.
Peter Laskaris, care deţine bordeluri în mai multe locuri de pe glob, a explicat pentru adevarul.ro şi în ce constă reducerea aplicată clienţilor. Concret, intrarea la bordel costă 100 de euro şi include saună, masaj şi 30 de minute de sex cu o fată la alegere.
Cei care se vaccinează la bordel primesc un voucher de 40 de euro, ce asigură printre altele saună, masaj şi bazin de înot. Sexul nu e inclus în voucher, însă cei care vor şi o partidă de sex mai trebuie să plătească 60 de euro.
”Să te imunizezi şi să faci şi sex este de o mie de ori mai bine decât orice lockdown. Noi noi suntem un bordel normal, precum de exemplu un club de noapte. Fun Palast este şi un club de sănătate şi ne-am gândit şi la comunitate când am lansat iniţiativa. Pentru noi această iniţiativă a fost un pas normal, pentru comunitatea din Viena este un pas foarte important şi util. Este foarte important ca tot mai mulţi oameni să se vaccineze pentru a se proteja de acest virus şi pentru a îi proteja pe cei din jurul lor. Suntem singurii unde se fac vaccinări până seara”, a declarat el.
Româncele arată foarte bine şi vor să facă bani mulţi
“Omul de afaceri spune că majoritatea angajatelor sale sunt din România. ”90% dintre angajatele noastre sunt din România. Româncele arată foarte bine şi vor să facă bani mulţi.
O fată frumoasă şi implicată poate ajunge să câştige şi 15.000 de euro pe lună. România este o ţară cu multe femei şi fete foarte frumoase, iar asta se vede şi în rândul numeroaselor noastre angajate foarte apreciate de către clienţi.”