Bucătarul Sissoko se afla sub supravegherea medicului său de familie din cauza infecției cu SARS-COV-2. Ulterior, acesta a constatat decesul bucătarului-chef, mai spun sursele medicale.
După participarea la Masterchef, Sissoko a reuşit să-şi împlinească unul dintre cele mai mari vise, acela de a-şi lua diploma de bucătar. Ulterior, a participat la procesul de modernizare a bucătăriilor din mai multe restaurante de pe Valea Prahovei şi a organizat chiar şi cursuri pentru bucătari, în Sinaia, pe care i-a şcolit în legătură cu noile tehnologii din domeniu.
Moartea cunoscutului chef Sidia Sissoko i-a șocat pe aproapiații săi. Aceștia și-au exprimat regretul și condoleanțele, prin comentarii dureroase la o fotografie cu regretatul concurent „Masterchef”.
„Nu pot să cred … prietenul meu din copilărie…/Nu cred așa ceva… / Dumnezeu să-l odihnească / Ce s-a întâmplat?” sunt câteva dintre comentariile internauților.
Logodnica lui l-a înscris la „Masterchef”
Sissoko a participat la primul sezon al competiției „Masterchef”, care se difuza pe Pro TV. La vremea respectivă, celebrul chef povestea că cea care l-a înscris în concurs a fost nimeni alta decât logodnica lui, Rodica.
„A fost o super-experiență la Masterchef! Nu am cum să uit. Mi-e să nu pară un clișeu, dar chiar așa s-a întâmplat, e unică, e fantastică!”, a spus Sissok la vremea aceea.