Urziceniul se află, de mai bine de o săptămână, sub asediul coronavirusului, cazurile de infectare înmulțindu-se cu repeziciune. Ultimul bilanț, cel din data de 13 octombrie, al autorităților județene, statua o rată de infectare SARS-COV-2 de 12,77 la mie în Urziceni, municipiul situându-se pe locul al treilea în topul județean al pandemiei, cu 210 cazuri de îmbolnăvire.
Primul focar municipal efectiv al valului 4 se înregistrează de ieri la Complexul de Servicii Sociale Urziceni (fosta Casă de Copii sau Centru de Plasament), unitate aflată în subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița. 11 copii și 7 salariați ai instituției fiind testați pozitiv. Instituția a luat măsurile de izolare care se impun în astfel de cazuri, permanența fiind asigurată, prin rotație, și în condiții de echipare specifice, de către personalul testat negativ de către autoritățile sanitare.
Focarul de coronavirus de la Casa de Copii din Urziceni amenință, însă, să atragă închiderea mai multor clase ale unităților de educație din Urziceni, cei 11 copii infectați cu SARS-COV-2 fiind înscriși la cursurile școlilor municipale.
Una dintre consecințele imediate ale episodului pandemic de la Complexul de Servicii Sociale Urziceni o reprezintă suspendarea activității didactice la Clasa Pregătitoare A a Școlii Generale nr. 2 (”Ion Heliade Rădulescu”). Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa a decis suspendarea cursurilor/activităţilor didactice care presupun prezența fizică la Clasa Pregătitoare A a Școlii Gimnaziale ”lon Heliade Rădulescu” din Urziceni pentru o perioadă de 14 zile, într-un normativ județean – Hotărârea nr.215 a CJSU – care mai stabilește măsuri similare și în cazul Clasei a II-a B de la Școala Gimnazială Dridu, în cazul Clasei a IV-a E de la Liceul de Arte “Ionel Perlea” Slobozia și al întregului ciclu gimnazial, liceal și profesional al Liceului Tehnologic “Anghel Saligny” Fetești.