UPDATE:
Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, confirmă că sunt 4 persoane decedate: „Se pare că sunt și patru victime decedate de la ATI. Incendiul a izbucnit la secția ATI. Intervin 40 de autovehicule de intervenție din Constanța, Ialomița și Călărași”.
În proximitatea locului desfășurării intervenției se instalează un spital mobil pentru triajul pacienților.
Focul se manifestă la secția de Terapie Intensivă. Planul Roșu a fost activat! Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum.
Toate cele zece paturi de la Secția de Terapie Intensivă erau ocupate.
Potrivit surselor noastre, pacienții în stare gravă vor fi transferați la Spitalul Municipial Medgidia.
ȘTIRE INIȚIALĂ
În zonă este foarte mult fum. Flăcările au izbucnit la primul nivel al clădirii. Nu se știe momentan dacă a fost în secție sau într-un cabinet medical.
Se încearcă evacuarea cât mai rapidă a pacienților care erau în secție. Intervenția este dificilă pentru că în ATI sunt pacienți care nu se pot deplasa singuri.
La fața locului au fost trimise ambulanțe pentru a prelua pacienții. Fiecare pacient va fi evaluat în funcție de starea de sănătate și de eventuale consecințe ale acestui incendiu. Se încearcă găsirea unui loc pentru fiecare dintre acești bolnavi în alte spitale.
Pompierii de la ISU Constanța sunt la fața locului cu autoscară pentru a stinge incendiul și pentru a salva persoanele care se află în unitatea sanitară.
Incendiul a fost semnalat la 112. Imediat a fost activat planul roșu de intervenție.
Dacă situația o va impune, vor fi chemați de acasă și alți pompieri.