Ajunsă în prim-planul sportului mondial, Emma Răducanu (Marea Britanie, 18 ani, 22 WTA) a intrat, inevitabil, şi în vizorul lui Radu Banciu. Doar că acesta mai mult s-a legat de familia sportivei şi a comentat foarte puţin dimensiunea succesului ei, la New York.
Acesta s-a luat de faptul că Ion Răducanu, tatăl Emmei, şi-a schimbat numele în Ian, de când a plecat din România. În continuare, omul de televiziune a ironizat culoarea pielii domnului Răducanu, dar şi faptul că ambii părinţi ai Emmei lucrează în domeniul financiar.
Ce a spus Radu Banciu?
La doi ani (n.r. – pe când Emma avea doi ani), înţeleg că a plecat giuleşteanul de taică-su din Canada spre Londra. Mare finanţist, înţeleg, rapidistul nostru. Ion, pentru presa străină Ian. Atât de tâmpiţi sunt unii, nu au pic de cultură. Peste tot vezi că îl cheamă Ian. Aşa îl cheamă prin Anglia sau Canada. Pe el îl cheamă Ion, să fim corecţi aici. *Chinezoaica noastră, da, evident. Pentru că pe maică-sa o cheamă Renee. Atenţie, se scrie cu doi de „e“ aici, indiferent de dicţionarul în care te uiţi. Înţeleg că şi asta se ocupă tot cu domeniul finanţelor.
Acuma să mă ierte, cred că taică-su dăduse un jaf la o bancă. Aşa a ajuns finanţist. Şi la banca la care dăduse el jaful, chinezoaica lucra. S-au împrietenit ca ăia din Casa de Papel (n.r. – telenovelă spaniolă produsă de Netflix) şi s-au dus în Marea Britanie.
Englezii habar nu aveau de tenis, nu au mai avut o jucătoare de tenis de… Se uită la Emma Răducanu englezii cum se uitau la regină când avea 23 de ani. Inclusiv regina, insclusiv premierul Angliei au felicitat-o. Ea e româncă, România şi China ar trebui să scrie. Nu Canada, nu Marea Britanie. Sigur, are accent englezesc pentru că e de la doi ani acolo.