Primarul Dominic Fritz a dezvăluit faptul că noaptea, împreună cu alți reprezentanți ai Primăriei, urmărește mașinile de gunoi.
„Nu a existat până acum o verificare a prestării serviciilor. Fiecare dintre noi, cei din conducerea PMT, am făcut această verificare. Am urmărit, la propriu, mașina de curățenie noaptea, să vedem dacă are peria sus sau jos. Am făcut o obsesie aproape, cu peria. E sus sau e jos? O odată, de două ori, de trei ori, dar primarul, viceprimarii, administratorul orașului, nu pot fi în 100 de locuri în același timp, urmărind 100 de procese, să vadă dacă firmele cărora le plătim 40 de milioane de an, doar pe salubrizarea stradală, își fac datoria”, a spus Dominic Fritz.
Edilul a anunțat că firmele care nu își fac treaba vor fi penalizate și că se poate ajunge până la rezilierea contractelor.
„Sunt 6 firme care fac curățenie în oraș, dar până acum nu a existat un efort de coordonare între ele. Domeniul public este feliat și fiecare firmă lucrează fără să se coordoneze cu celelalte. Avem 3 contracte pe salubritate stradală și alte 3 contracte pentru curățenie în parcuri și pe spațiile verzi”, a adăugat primarul Dominic Fritz.
În paralel, Poliția Locală va intensifica verificările pentru a-i prinde pe timișorenii care aruncă gunoi pe domeniul public. În medie, Poliția locală a aplicat 107 amenzi lunar, cea mai mare sancțiune în valoare de 30.000 de lei fiind aplicată unei firme. De asemenea, în fiecare lună, de pe străzile din oraș sunt adunate aproximativ 1.000 de tone de deșeuri ilegale.