Situația ridicolă în Gara de Nord, unde călătorii au reclamat modul în care au fost aplasate aparatele de aer condiționat. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, aparatele de aer condiționat din holul caselor de bilete au fost fost montate cu partea exterioară, la interior.
Într-un comunicat de presă, Sucursala Regională CF București a anunțat că a cerut firmei care a montat aparatele să monteze unitatea exterioară în afara clădirii.
„Referitor la modul de amplasare a aparatelor de aer condiționat, în holul caselor de bilete, din Gara de Nord, facem următoarea precizare:
Sucursala Regională CF București a solicitat firmei care a montat aparatele de aer condiționat în holul caselor de bilete, din Gara de Nord, să identifice în cel mai scurt timp o soluție corespunzătoare din punct de vedere tehnic și funcțional, pentru montarea unitătii exterioare în afara clădirii, intervenții care se vor executa fără costuri suplimentare.
Menționăm faptul că, personalul Garii de Nord a demontat aparatele de aer condiționat, acestea urmând să fie repoziționate corect, din punct de vedere tehnic si funcțional, de firma responsabilă, fără costuri suplimentare.
Aparatele de aer condiționat au fost achiziționate weekendul trecut, din surse proprii ale SRCF București, în vederea asigurării unor condiții optime pentru călătorii care optează pentru achiziția biletelor de călătorie direct de la casele de bilete.
Regretăm această situație și le adresăm scuzele necesare călătorilor, asigurându-i că încercăm să remediem această problemă în cel mai scurt timp”, se arată în comunicatul de presă al Sucursalei Regionalae CF București.