Întâmplarea a fost povestită pe Facebook vineri de Florin Moroșanu, membru al echipei de vaccinare de la centrul Drive Through din Cluj-Napoca.
„Miercuri pe la amiaz, căldură din aceea apăsătoare, greu de suportat pe un platou de beton. Vine o ambulanță și întră în standul de vaccinare. Coboară șoferul și deschide ușa din spate unde ședea pe scaun înconjurat de câteva plase un domn trecut de 70 de ani. Îl cheamă Petre din Palatca, Cluj, și tocmai ieșise din spital unde fusese internat pentru ceva probleme mai vechi. La externare a vrut musai să treacă să își facă vaccinul în drum spre casă, în satul lui”, a povestit acesta.
Florin Moroșanu susține că omul jovial și informat a vrut să își facă vaccinul pentru că a vorbit cu medicii în spital și „e mai bine așa pentru el”: „Și apoi nu se teme nici de vaccin și nici de moarte că Dumnezeu are pentru toți un plan”.
În aceeași zi, la centru a venit un alt bărbat, tot cam la 70 de ani, aflat în scaunul cu rotile.
„Prima dată când l-am văzut am crezut că vine să stea la umbră în tunelul nostru. Îl întrebăm cu ce treabă pe la noi.
– Am o datorie de împlinit. Am venit să îmi fac rapelul.
Dl Mihai a venit singur într-un vehicul electric pentru persoane cu dizabilități. Îi lipseau ambele picioare”, povestește membrul centrului de vaccinare.
„A vrut să se vaccineze pentru a-i proteja pe alții și apoi pe el. Am vrut să-l conduc, a zis că nu e nevoie, să rămân să îmi fac treaba… Și nu mai am ce să mai adaug”, a mai scris pe rețeaua de socializare Florin Morosanu.