“Asta ar trebui să facă orice primar al României, să lupte cu adevărat pentru banii contribuabililor, şi nu să spună: ‘Am primit un contract care e de cinci ori mai mare decât oriunde în ţară. Asta e, nu am ce să fac’.”, a spus vicepremierul Dan Barna, la Digi24.
“Clotilde a refuzat să mai zică ‘Asta e!’. Şi acesta e meritul real. Pentru că a intrat într-o luptă unde nimeni nu îi dădea nicio şansă şi e victima unui linşaj mediatic, cred că fără precedent pentru un primar din România”, a mai afirmat acesta.
Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a apreciat că primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a preluat un mandat foarte greu, având în vedere că Municipalitatea avea datorii de peste trei miliarde de lei şi a opinat că o primă evaluare a activităţii acestuia ar putea fi făcută abia la un an de la preluarea funcţiei.
“Are un mandat foarte greu. A preluat o primărie care – dincolo de declaraţiile de la televizor ale doamnei Firea – a avut mult de desţelenit. Face eforturi, sunt convins că în lunile următoare se vor vedea şi mai multe rezultate. În momentul de faţă, a reuşit să păstreze un buget realist, a reuşit să iasă din datoriile acelea de peste trei miliarde de lei în care a găsit primăria înglodată. S-au început lucrările la reţeaua de termoficare, 13 kilometri sunt acum în reabilitare; alţi 40 – e deschisă licitaţia”, a spus liderul USR PLUS.
Dan Barna a apreciat că o primă evaluare a activităţii lui Nicuşor Dan s-ar putea face la împlinirea unui an de mandat, deoarece într-un oraş cu “amplitudinea şi complexitatea de probleme” a Bucureştiului e foarte greu să faci schimbări vizibile în decurs de câteva luni.