Polițiștii Biroului pentru Siguranța Școlară au fost sesizați verbal de către un elev în vârstă de 16 ani că a fost lovit de către un profesor al școlii.
Polițiștii se aflau în curtea școlii tocmai pentru o activitate cu caracter preventiv despre violența în școli.
Oamenii legii au aplanat conflictul, iar Poliția Municipiului Hunedoara s-a sesizat din oficiu și a întocmit dosar de cercetare penală pentru loviri sau alte violențe.
„În urma primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că elevul ar fi pătruns într-o altă sală de curs pentru a căuta un prieten, fără a observa prezența profesorului care susținea ora, iar la solicitarea acestuia de a părăsi sala de curs, ar fi avut un comportament neadecvat, fapt care l-a determinat pe profesor să recurgă la forță, pentru a-l scoate din sala de curs”. transmite Poliția Hunedoara.