Comunicatul precizează că bărbatul este căutat pentru crimă organizată, extorcare şi tentativă de omucidere în formă agravată.
Conform sursei citate, un agent federal a încercat să împiedice arestarea, în timp ce avocatul suspectului i-a atacat pe agenţii poliţiei ministeriale federale; ambii au fost reţinuţi, urmând să fie puşi la dispoziţia ministerului public federal.
Potrivit presei locale, suspectul este Florian Tudor, cunoscut şi sub numele de Rechinul (El tiburon), despre care se crede că este liderul unui grup infracţional responsabil de instalarea de bancomate în destinaţii turistice mexicane şi folosirea unui software specializat în scopul clonării cardurilor de credit.
Un tribunal din România a emis un mandat de arestare pe numele său în luna martie, aminteşte dpa.
Şefa Secretariatului pentru Securitate şi Protecţie a Cetăţeanului (SSPC) din Mexic, Rosa Icela Rodriguez, s-a întâlnit recent cu interlopul român Florian Tudor, acuzat de autorităţile mexicane că ar conduce o grupare infracţională care se ocupă cu clonarea de carduri bancare în staţiunea balneoclimaterică Cancun, din provincia mexicană Yucatan, transmite joi EFE.
“Întrevederea privată a avut loc la sediul SSPC (o agenţie guvernamentală – n.r.) de pe bulevardul Constituyentes, în vestul capitalei Mexicului, unde funcţionara publică a răspuns solicitării cetăţeanului de origine română de a se face auzit de către autorităţile guvernului mexican”, a informat instituţia.
La jumătatea lunii februarie, Unitatea de Informaţii Financiare (UIF) din cadrul Secretariatului pentru Finanţe şi Credit Public (SHCP) al Mexicului a făcut un denunţ pe lângă Parchetul General al Republicii (FGR) referitor la existenţa unei reţele formate din oameni de afaceri şi politicieni suspectaţi că ar avea legături cu crima organizată, în fruntea căreia se afla Tudor, cunoscut sub porecla de Rechinul.
SSPC a precizat că întrevederea dintre şefa instituţiei şi Tudor s-a produs “în baza articolului 8 al Constituţiei mexicane şi dând curs unei solicitări a preşedintelui”.
La 26 februarie, preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, i-a cerut titularei SSPC să-l primească pe Tudor, scrie EFE. “În special în ceea ce priveşte acest subiect îi voi cere Rosei Icela Rodriguez să o primească pe această persoană pentru a vedea cum stau lucrurile cu traficul cu aceste carduri bancare”, a declarat Lopez Obrador, care a precizat că subiectul nu a fost trecut în revistă în cadrul cabinetului de securitate, dar “a fost deja abordat şi este important să se facă progrese”.
La 4 februarie, UIF a informat că a blocat 79 de conturi bancare ale unor persoane care făceau parte dintr-o grupare infracţională, în marea lor majoritate cetăţeni români. Gruparea se ocupa cu clonarea de carduri bancare în staţiunea Cancun, statul Quintana Roo, în partea mexicană a Caraibelor.
“UIF anunţă ‘Operaţiunea Caraibe’, prin intermediul căreia s-a realizat blocarea masivă a conturilor bancare”, a indicat într-un comunicat organismul citat. În informare, UIF a transmis că a analizat 277 de operaţiuni bancare neobişnuite în valoare totală de 337,5 milioane de pesos (16,11 milioane de dolari) şi transferuri internaţionale dubioase în valoare de peste 24 de milioane de dolari.