Simona Florescu, fost soșie, a declarat că Ion Dichiseanu a murit în brațele fiicei sale, exact cum și-a dorit să se întâmple. Vestea a venit ca un șoc, mai ales că starea de sănătatea părea să se îmbunătățească.
”A murit în bratele Ioanei, asa cum și-a dorit să se întâmple, să fie alături. A murit la ora 3, atunci s-a constatat decesul. Nu ne vine să credem, se simțea mai bine până ieri. Chiar făcusem demersuri să îl ducem în Turcia, făcusem analize… De ieri se simțea mai rău, s-a decompensat și după 4 luni în spital a murit.
Am sperat până în ultimul moment, credeam că, totuși, se va recupera, dar organismul lui nu a mai avut putere să lupte. Acum tot greu cade pe Ioana și pe Adi, cu toate formalitățile… Nu pot să spun cât suferim cu toții”, a declarat Simona Florescu pentru fanatik.ro.
Ion Dichiseanu a murit joi. Actorul avea 87 de ani și a fost internat mai bine de 3 luni în spital în urma unor probleme de sănătate.
Actorul era internat de mai bine de trei luni la Spitalul Floreasca din Capitală. Ion Dishiseanu, în vârstă de 87 de ani, a fost infectat cu o bacterie periculoasă.
Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959.