”Poate pentru prima dată, nu numai în România, ci poate în lume, când în timpul unei crize sanitare, ce poate fi echivalată cu un război, populația se revoltă contra celor care luptă pe front, ei sunt acuzați că ar fi asasini.
Ceea ce este interesant este că mulți dintre acești corona-sceptici, atunci când ajung la spital, fie ei, fie rudele, dintr-o dată medicii nu mai sunt nici asasini, nici criminali, nici hoți, sunt cei care trebuie să-i salveze. Este o scindare foarte periculoasă a societății.
Dacă vor continua și zilele următoare, probabil incidența va trece de 7,5/mie si efectul va fi exact invers, vom ajunge să stăm toată săptămâna în casă și de la ore din ce în ce mai mici”, a afirmat Radu Țincu, potrivit DC News.
Adrian Marinescu: ”Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri!”
Totodată, directorul medical al Institutului „Matei Balș”, Adrian Marinescu, este de părere că următoarele două luni o să fie grele din punct de vedere al cazurilor de coronavirus și că, probabil din toamnă, ”ar trebui să fie o situație mult mai echilibrată decât acum”.
„Probabil că din toamnă ar trebui să fie o situație mult mai echilibrată decât acum. Momentul în care se va întâmpla să renunțăm la măsurile de prevenție e greu de spus și întrebarea e: vom renunța la purtarea măștii în spațiile închise? Nu, cred că întâi o să mergem cu spațiile deschise, o să o luăm treptat. Așa cum măsurile restrictive au venit pas cu pas, și cele de relaxare vor veni de asemenea”, a spus Marinescu.
„Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri. Cam două luni o să fie grele de-acum. Nu m-aș gândi că e vorba de un vârf sau de un platou, m-aș gândi că sunt două luni cu presiune mare la nivelul spitalelor și mă aștept ca undeva după aceste două luni lucrurile să se așeze treptat și în momentul în care se termină vara, să fie în mod categoric mai bine decât acum”, a mai estimat directorul medical al Institutului „Matei Balș”,