Reprezentanții Colegiului Medicilor Bihor au luat decizia să nu o sancționeze pe Flavia Groșan și să îi permită acesteia să își continue activitatea.
În momentul în care reprezentanții Colegiului Medicilor au fost întrebați dacă Flavia Groșan își poate continua activitatea, aceștia au spus:
„Da, își poate continua activitatea, deoarece nu există nicio plângere la Colegiul Medicilor și nu există acuzații de malpraxis. Nu avem niciun fel de plângere împotriva doamnei doctor. Suntem un mare organism profesional și deocamdată nu s-a pus problema sancționării, mai ales că doamna doctor a fost de o eleganță deosebită.
Doamna avocat a înțeles că nu e vorba de o anchetă și, concluzia finală a fost că doamna doctor va continua să își vadă pacienții la cabinetul dânsei fără a mai ieși în spațiul public cu aprecieri la adresa colegilor ce lucrează în sistemul privat sau de stat“, a declarat Carmen Pantiș, președintele Colegiului Medicilor Bihor.
Medicul Flavia Groşan, care a provocat o mare controversă în spaţiul public, după ce a vorbit despre tratamentul ”minune” cu care ar fi vindecat peste 1.000 bolnavi de COVID, a fost aplaudată luni de susţinători şi a primit flori, atunci când a ajuns la Colegiul Medicilor, pentru a fi audiată.
“Mă uit în spate şi nu-mi este ruşine cu ce am făcut”, a spus dr. Flavia Groşan, luni, la intrarea la Colegiul Medicilor.