Ancheta va stabili ce fel de muniție s-a folosit la interveție, muniție letală și muniție neletală, a spus Bode.
Victimă împușcată de polițiști
„M-ați întrebat de acele urme pe corpul uneia dintre victime. Erau urme de la o muniție neletală. S-au tras două cartușe, fiecare cartuș are în compoziție 15 bile de cauciuc. Din anchetă va rezulta exact poziția de tragere, unde era agresorul, criminalul, unde era victima”, a afirmat ministrul de Interne.
Doi muncitori care renovau un apartament în Onești, județul Bacău, au fost omorâți, luni seara, de fostul proprietar, în vârstă de 68 de ani, supărat că fusese evacuat. Poliția a deschis focul pentru a intra în apartamentul unde agresorul a ținut cei doi bărbați ostatici, după ce negocierile dintre agresor și forțele de ordine au eșuat.
Tragedia de la Onești
Acesta i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, unul dintre ei murind pe loc și altul la spitalul din Onești. Polițiștii au intervenit în forță și au tras mai multe focuri de armă. Agresorul a ajuns și el la spital. El multiple plăgi împușcate în mâini, picioare, abdomen. Soția lui Gheorghe Moroșan a fost arestată pentru 30 de zile.