După ce americanii au rupt gura Mapamondului cu roverul lor trimis în misiune pe Marte, umplând de spume gura concurenților ruși, și de lacrimi oblice ochii adversarilor tradiționali din patria lui Mao, Iranul se pregătește să le fure celor de la NASA premiul cel mare, până la finalul acestui an, anunță Academia Cațavencu.
Ministrul iranian al Apărării, Muhaia ben Hahaler, a declarat ieri, la postul tv Al Hazzira, că Forțele Spațiale ale Ayatolahului sunt pregătite să detroneze supremația astronautică a americanilor, uzând de o întreagă flotilă aeriană de covoare zburătoare CoMig 21 și Shuvoy 117, de ultimă generație, apte să învingă barierele atmosferice și să ajungă în timp util pe planete precum Pluto, Uranus sau Saturn.
„Nu vom sta cu mâinile în sân, privind cum proștii și ticăloșii de americani colonizează întreaga galaxie. Suntem pregătiți pentru măreața cucerire a Spațiului. Forțele noastre aeriene vor fi purtate cât mai curând de Allah printre stele!”, este mesajul propagandistic al lui Osama bin Aladdin, comandantul escadrilei cu care iranienii vor să le fure americanilor cireașa de pe tort..
Nu mai puțin de 50 de abricanți iranieni de covoare, în vârstă de peste 80 de ani, din toată țara, au lucrat la foc continuu, în ultimul an, pentru înarmarea Forțelor Aeriene Iraniene cu escadrile ultraperformante de covoare zburătoare, după ce, la ordinul lui Trump, al doilea cel mai puternic om al Iranului, Qassim Suleimani, a fost trimis la Allah în ianuarie 2020, oficialii Pentagonului considerând, în mod inexplicabil, că… (Citește continuarea în Academia Cațavencu)