Polițistul Godină a criticat stilul senatoarei, obişnuită cu scandalurile şi cu gesturile controversate.
Diana Şoşoacă s-a certat cu bodyguarzii în faţa Institutului „Marian Nasta” și cu paznicii din fata Ministerului Muncii, luni, 22 februarie, pentru că i s-a refuzat accesul la negocierile cu reprezentanții minerilor.
Polițistul brașovean nu i-a pronunțat numele lui Şoşoacă, dar referirea a fost evidentă.
Mesajul lui Godină de pe rețelele de socializare:
“La o știre despre o persoană care e prezentă oriunde e rost de făcut scandal, care zbiară și amenință cu plângeri penale pe oricine, cere să i se prezinte la raport manageri, patroni de firme de securitate și orice alți superiori, căci dumneaei, în calitatea-i de senator, calitate pe care nu ezită să și-o decline răcnind, nu stă la discuții cu orice “muritor de rând”, ci doar cu persoane de rang înalt, te aștepți să nu citești comentarii care să-i fie favorabile.
Dar nu e chiar așa, căci cu cât zbiară mai tare, cu atât, în mintea unora, deloc puțini, “are mai mult curaj de a spune lucrurilor pe nume”, “e singura care luptă”, “e o adevărată patrioată” etc.
I-aș întreba și eu pe cei care vorbesc cu atât de multă admirație despre această persoană: E vreunul dintre voi atât de limitat încât nu ar putea să zbiere, să ceară demisii, să amenințe, să facă circ din orice, să se certe cu paznicii etc? Singurul lucru de care ai nevoie să poți face asta nu e curajul, ci lipsa simțului ridicolului. Să vii cu soluții e mai greu, de grohăit poate orice porc.”