Se pare că bărbatul a fost ucis în timp ce se afla în vizită la concubina lui, care l-ar fi lovit cu un topor în cap. Prietena agresoarei s-a oferit să scape de cadavru, dar a fost observată de un om care a sunat la politie
Polițiștii din Târgu Mureș au anunțat că femeia care transporta cadavrul a fost văzută de un localnic, în timp ce îndrepta către pădurea de la marginea localității. Acesta a sunat la poliție, iar ofițerii ajunși la fața locului au găsit un bărbat decedat.
„La data de 18.02.2021, în municipiul Tg. Mureș, o femeie a fost depistată în timp ce transporta cadavrul unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, cu un tomberon. Din primele verificări, s-a stabilit că bărbatul ucis a fost lovit cu toporul în zona capului de iubita lui, dar cadavrul a fost transportat de prietena agresoarei spre pădurea de la marginea localității”, a transmis poliția locală. Poliția a mai transmis că în apartament, în momentul crimei, se mai afla un copil de 8 ani.