Acesta a descoperit că un adeziv „alimentar”, folosit în anii ’80 în mâncarea din magazine, era radioactiv.
Povestea ei a fost spusă pe Facebook de Mihai Demetriade, consilier superior la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS. El scrie cum a descoperit femeia că parizerul era cancerigen, dar și cum au mușamalizat comuniștii totul.
“Suntem la începutul lunii decembrie 1984. La o sucursală din Ploiești a Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calității Mărfurilor, o ingineră chimistă tocmai făcea o descoperire dintre cele mai grave.
Vasile Marilena, căci despre ea este vorba, a avut curiozitatea să verifice ce conțineau 49 de probe luate din preparatele din carne care se comercializau în București și Ploiești (salamuri, mezeluri, parizer etc.). Descoperirea a fost atât de gravă încât, peste câteva zile de numele ei aveau să afle de la Emil Macri (șeful Direcției a II-a a DSS), Iulian Vlad (adjunctul ministrului de Interne), până la Postelnicu și Ceaușescu.
Pentru a reduce importurile de adjuvanți alimentari, pe fondul politicii generale de reducere a cheltuielilor valutare, oficialii români au luat decizia în 1982 ca în fabricarea mezelurilor să folosească un adeziv „alimentar” produs de Combinatul de Îngrășăminte Chimice Valea Călugărească. Era vorba de fosfoliant. Îngrozită de ce tocmai descoperise, Vasile Marilena a trimis probele la Institutul de Igienă și Sănătate Publică din București, la laboratorul I.G.S. și LAREX și la laboratorul de analize a produselor de origine animală – OBOR.
Rezultatele au venit să confirme primele informații. Conținutul de fluor era de 112-289 mg/kg față de 30 mg/kg admis, de la peste trei la aproape zece ori mai mult, generând, astfel „efecte toxice cumulative”.
Conținutul de elemente radioactive depășea cu mult limitele normelor sanitare astfel: Uraniu-238 față de 0,1 pCi/g admis, probele conțineau 3-7,3 pCi/g (mai exact de la 30 de ori la 73 de ori mai mult!].
Radiu-226 față de 0,002 pCi/g admis, în probe se putea găsi 0,05-0,12 pCi/g [de la 25 la 60 de ori mai mult!]. Toate astea produceau „efecte cancerigene și teratogene (malformații congenitale)”.
În plus, conținutul de plumb era de 1,14-1,52 mg/kg față de 1,0 mg/kg admis.
Conținutul de arsen al probelor fusese de 0,89-0,96 mg/kg față de 0,15 mg/kg admis [adică de șase ori mai mult!].
Conținutul de nitriți, de asemenea, depășea limitele admise.
Fosfoliantul se folosea în preparatele de carne în R.S.R. din 1982, fără ca produsul să fi fost vreodată omologat ca unul destinat utilizării în producția alimentară. Deși știa cât este de toxic, ministerul Sănătății avizase folosirea lui pentru 1 an, termenul fiind ulterior prelungit, la insistențele ministerului Agriculturii, sub presiunile sistemice ale partidului. Din cauza radioactivității foarte mari, leziunile provocate de fosfoliant erau ireversibile. De la cele cancerigene și teratogene, amintite mai sus, la leziuni asupra celulelor tubilor renali și nefrite (inflamarea rinichilor). Pentru copii și femeile gravide efectele erau extrem de grave.
Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calității Produselor și Serviciilor, deși știa cât este de toxic, nu interzisese folosirea lui. Instituțiile de control, în frunte cu ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare au lăsat, cu bună știință, lucrurile nemodificate.
Presiunile politicilor partidului, de la economia de valută la reducerea importurilor, au lăsat urme criminale. Afacerea a fost integral mușamalizată. Nu au existat răspunderi și vinovați. Nimeni nu a aflat despre asta în presă. Adevărul, transformat în folclor urban, a fost septizat prin umor și nepăsare. Urmele totalitare se văd însă în statisticile incidenței cancerului, o boală care a explodat în ultimul deceniu comunist.”
