Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu (Călărași) s-au sesizat din oficiu, pe 13 decembrie, ca urmare a postării pe o rețea de socializare a unui videoclip în care apare un bărbat în timp ce ar fi întreținut un raport sexual cu o oaie.
„În urma verificărilor efectuate, persoana în cauză a fost identificată, iar pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Rănirea sau schingiuirea animalelor”, faptă prevăzută și sancționată de art. 25 lit. e) din Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
În cauză au fost continuate cercetările, fiind identificate 6 persoane care au fost prezente la faţa locului.
Caz de zoofilie
Conform anchetatorilor, filmarea a fost realizată în vara anului 2019, fiind distribuită pe o reţea de socializare în cursul lunii octombrie 2020. Totodată, s-a stabilit că ovina aparţinea unui bărbat ce era prezent în momentul comiterii faptei. Ulterior la sfârşitul anului 2019, aceasta fiind sacrificată pentru consum propriu.