Cel de-al doilea pachet de rezultate ale studiului intitulat “Maghiarii din Transilvania pe harta sistemelor de valori europene” a fost prezentat de către specialiştii Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din România în cadrul unei conferinţe de presă online, organizată marţi după-amiază la Cluj-Napoca.
În cadrul studiului, repondenţii au fost întrebaţi, în ce măsură ar accepta ca vecin pe cineva care aparţine altei rase, un imigrant, un rom, sau un musulman. În timp ce cetăţenii ţărilor din Vest s-au arătat primitori, cei din Est au dat răspunsuri negative, scrie stiriletransilvaniei.ro.
Cei întrebaţi au respins ideea, mai ales în Cehia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia şi Muntenegru, în timp ce România se situează mai degrabă în zona medie a ţărilor din Europa de Est. Imaginea generală s-a distorsionat în cazul întrebării referitoare la romi. De exemplu, repondenţii din Italia s-au arătat mai respingători faţă de romi decât întregul bloc estic.
Maghiarii din Transilvania se apropie mai mult de Ungaria, dar proporţia atitudinii negative faţă de toate cele patru categorii depăşeşte nu numai valoarea înregistrată în România, dar şi pe cea din Ungaria.
Sociologul Tamás Kiss a precizat că majoritatea răspunsurilor a relevat o linie de fractură clară între ţările Europei de Vest şi fostele ţări socialiste.
Cercetătorul Tibor Toró susține că efectul imigraţiei asupra dezvoltării este apreciat şi el altfel în Europa de Est şi cea de Vest, diferenţele însă nu sunt atât de mari ca în privinţa acceptării imigranţilor. Maghiarii din Transilvania se aseamănă şi în această privinţă cu Ungaria, totodată ei apreciază la modul cel mai negativ efectul imigraţiei asupra dezvoltării.