În plus, Scutea a precizat că, după vizionarea tuturor imaginilor din piaţă au mai fost identificaţi suspecţi şi s-a purtat corespondenţă electronică cu peste 400 de persoane, relatează news.ro
Gabriela Scutea a declarat, miercuri seară, la Euronews România, că, în urma unor plângeri formulate de mai multe ONG-uri care au susţinut protestul din 10 august 2018 împotriva fostului ministru de Interne Carmen Dan, împotriva fostului prim-ministru al României, Viorica Dăncilă, dar şi împotriva unor conducători ai unor partide politice aflate la guvernare, nu va fi exclusă o audiere.
”Au fost efectuate anumite audieri în momentul în care cauza s-a aflat la DIICOT, dar nu suntem în momentul în care să fie persoane suspectate pentru infracţiunile care sunt reţinute autorilor principali cei trei conducători din Jandarmeria Română şi secretarul de stat în MAI”, a declarat Scutea.
Procurorul general al României a menţionat că au fost identificaţi 20 de noi suspecţi, jandarmi cu funcţie de execuţie, care se aflau în stradă în ziua protestului. Aceştia sunt acuzaţi că au depăşit limitele legale ale intervenţiei, mai precis că au folosit violenţa în mod nejustificat.
În plus, Scutea a precizat că au fost vizualizate toate imaginile de pe camerele din zonă.
”Momentele desfăşurării protestelor şi ale intervenţiei în forţă sunt documentate (…) Vom avea posibilitatea, în raport de coroborare a probelor, chiar să mai apară şi alţi suspecţi”, a menţionat procurorul general al României.
Întrebată câte persoane au fost audiate până în prezent, Scutea a precizat că numărul acestora este ”impresionant”, dosarul de urmărire penală constituit însumând 121 de volume.
”S-a efectuat corespondenţă electronică cu peste 400 de persoane vătămate, având în vedere drepturile prevăzute de lege pentru acestea, după redeschiderea urmăririi penale, respectiv în vederea garantării dreptului lor la apărare şi dreptului de a participa într-o procedură echitabilă”, a mai declarat procurorul general al României.