Un poliţist prahovean și-a reclamat nevasta la 112 că îl rupe cu bătaia şi a cerut ajutorul colegilor după ce, în timpul unui scandal, femeia a început să-l lovească. Oamenii legii au întocmit dosar penal şi au emis şi un ordin de protecţie pentru cinci zile.
Surse din rândul achetatorilor au declarat corespondentului MEDIAFAX, că incidentul s-a petrecut joi seară, în localitatea Floreşti.
Polițistul, angajat la postul din Filipeştii de Pădure, a sunat la 112 ca să reclame că soţia îl bate.
Sursele citate au precizat că, iniţial, cei doi s-au certat iar apoi femeia a început să-l lovească pe poliţist cu palmele şi pumnul peste faţă.
Fata lor de 16 ani era de faţă şi a fost şi ea îmbrâncită de mamă.
Ca să nu degenereze tot scandalul, poliţistul ar fi preferat să sune la 112 să-şi cheme în ajutor colegii.
Deocamdată nu se ştie de la ce a pornit cearta. Cert este că acum s-a întocmit dosar penal pentru violenţă în familie şi a fost emis un ordin de protecţie pentru cinci zile.