Eugen Stoina, fost procuror DNA, în prezent aflat la pensie s-a logodit cu o procuroare condamnată în trecut pentru luare de mită, scrie g4media.ro.
În 2006, când activa în DNA, acesta a obținut arestarea pentru procuroarea Rita Branga, acuzată, printre altele, de luare de mită. De altfel, cercetarea făcută de procurorul Stoina a dus în final la condamnarea fostei colege la 3 ani de închisoare cu suspendare.
Stoina s-a pensionat la începutul acestui an, după ce a fost implicat într-un accident rutier, existând și suspiciunea că s-a urcat băut la volan.
De altfel, presa a scris că procurorul a mai fost prins băut la volan și cu alte ocazii și a fost trimis în judecată disciplinară pentru că ar fi venit beat la serviciu
Turnul Sfatului a relatat în decembrie 2021 că procurorul Stoina a primit „Avertisment“ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, în fața căruia Inspecția Judiciară a solicitat sancționarea pentru mai multe abateri. Stoina „a tergiversat soluționarea unui număr de 160 de dosare penale ce-i fuseseră repartizate“.
Stoina este fiul generalului în retragere Neculai Stoina, fost rector al Academiei Trupelor de Uscat „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Acesta a condus în perioada 1999-2000 Serviciul de Protecție și Pază (SPP). Generalul a decedat în urmă cu doi ani.
Stoina nu își ascunde relația cu Rita Branga și a postat mai multe fotografii cu ea pe pagina lui de Facebook.