Întâmplarea a avut loc 7 ianuarie, când bărbatul din Villafranca di Verona și-a anunțat soția că pleacă la serviciu și că va lipsi mai mult timp de acasă, încercând să o păcălească. În realitate, bărbatul nu a plecat de acasă și când soția sa s-a întors, el o aștepta în dulap, scrie Corriere della Sera.
Era sigur că „jumătatea” lui se vedea cu un alt bărbat, așa că, pentru a o prinde în flagrant, a decis să o fotografieze. Când femeia a ajuns acasă, bărbatul a auzit mai multe zgomote, dar nu și-a dat seama de la ce provin. Când a deschis ușa dulapului pentru a-și prinde în flagrant soția, nu era nici măcar umbra unui amant, ci doar soția lui obosită, dar el a început să facă poze.
După acest incident, femeia a decis să divorțeze și a depus o plângere împotriva fostului soț, acuzându-l, printre altele, de hărțuire și amenințări.
Bărbatul a fost condamnat săptămâna trecută de Tribunalul din Verona la un an și șase luni de închisoare cu posibilitatea de eliberare condiționată.
El va trebui, de asemenea, să o despăgubească cu 5.000 de euro pe femeia care i-a fost soție.