“Cred cu tărie că, dacă nu există dreptate omenească, sigur există dreptate divină. Nu se poate ca acest dosar să rămână cu acea soluţie profund nedreaptă şi ilegală. Cred că merit achitările!”
Udrea cere să fie lăsată în libertate până când va avea o decizie definitivă în dosarul campaniei prezidențiale pentru Traian Băsescu.
Aceasta le-a mărturisit judecătorilor că este în plină procedură de a rămâne din nou însărcinată, proceduri desfășurate în străintate, la o clinică de specialitate.
Elena Udrea a cerut ședință secretă, cerere care i s-a și aprobat. Aceasta urmează să prezinte judecătorilor o corespondență între ea și o clinică din Grecia, pentru că, spune ea, își dorește foarte tare să rămână din nou însărcinată și merge la această clinică pentru tratamente.
”Cred că trebuie să fie și o chestie de logică. Judecătorii analizează, într-o astfel de situație, persoana inculpată. Cineva care s-a întors de bunăvoie, având trei dosare pe rol, care a venit special să se judece aici, și cu o mulțime de declarații că vreau să îmi cresc copilul în țară, vreau să stea copilul aici, unde este familia lui.
Și eu cred că singura șansă să nu fug în lume cu ani de condamnare după mine este să stau aici, să mă lupt și să obțin achitările pe care cred că legea mi le îngăduie, cred că astea trebuie să fie argumentele care trebuie să îi convingă pe judecători”, a declarat Elena Udrea înainte de a intra în sala de judecată.