Azi e ziua în care bunica scoate buletinul din pormoneul cu cupoane de pensie și își pune pantofii cei „buni”, pentru că, nu-i așa?, „la votare nu te duci ca la piață”. Soția ți se încruntă, matinal, pe rețele, în fața telefonului, acolo unde o roată de hamsteri pare mai coerentă decât ultimele „tururi de forță” ale susținătorilor candidaților. Tu? Tu încă te întrebi dacă să-ți petreci dimineața de duminică la urne sau pregătind un grătar, „la moșie”, și-amânând, pentru, seara cabina de vot.
Și-atunci te întreb. Îți mai amintești? Tu cu cine și, de fapt, pentru ce spuneai că votezi?
Că doar n-oi ieși la vot fix pentru Nicușor Dan. Asta e clar. Independentul acela, altfel onest, și de care își leagă speranțele o întreagă Românie lucidă, a devenit un fel de software de avarie al centrului politic. Toți îl rulează în perioada de free trial, dar nimeni n-ar da bani pentru licență decât de luni încolo, când expiră perioada de testare cu viruși, troli și malware de Rusia. Are aerul acela de coleg de facultate care e genial la mate, dar nu ți-ai lăsa copilul cu el nici zece minute, de teamă să nu ți-l piardă într-un excel cu kilometrii de canalizare reabilitați prin Capitală.
Nu, nu pentru el ieși. Ieși la vot, sau ar trebui să o faci, pentru altceva. Ieși pentru siguranța zilei de mâine, nu pentru tribunele Apocalipsei! Pentru o țară în care nu se dă cu parul ideologic, nu se pune gaz pe foc, nu se strigă „afară cu voi!”, „sunteți o specie pe cale de dispariție” „vă arestăm pe toți!”, „dăm drumul la gloanțe și facem curățenie generală!” ca într-documentar vechi, din 1990, cu gloatele de executori scoase în stradă de la Faur și IMGB. Votul nu e nici mitralieră și nici topor. E, dacă vrei, un baston moale de cauciuc, cu care dai un brânci istoriei, să meargă într-o parte sau alta, dar fără să dărâmi pereții.
Ieși să votezi pentru echilibru, ceea ce, e drept, pare soroșist, indecent și ușor dezaxat într-o țară în care orice discurs fără spume e suspect de trădare. A devenit rușinos să vrei normalitate într-o țară în care vecinul fără bacalaureat te-ntreabă siderat și cu sprânceana ridicată: „Cum adică, tu nu vrei schimbare? Ce-i aia stabilitate, predictibilitate? Vrei doar să meargă lucrurile?”. Da, frate. Vreau ca trenul să vină la timp. Vreau ca ratele să nu mi se dubleze peste noapte. Vreau ca adolescentele să nu fie violate la școlile de vară în vreme ce profesorii își pun panseluțe la catedră ca să uite că n-au manuale. Vreau ca spitalele să nu ardă. E banal, știu. Dar e începutul oricărei civilizații.
Și da, ieși să votezi pentru liniște. Pentru că, între un președinte care se pricepe să tacă și unul care urlă pe TikTok că „o să vă rupem!”, aleg tăcerea. Istoria nu se schimbă cu mitinguri în flăcări și cu hărțuieli zilnice pe holurile palatelor. Se schimbă cu tăceri atente, decizii chibzuite și o doză de rutină sănătoasă.
Votezi pentru viață și pentru viitorul copiilor, nu pentru apocalipsa de birt, unde toată lumea își soarbe răchia dacică cu o idee radicală în buzunar. Nu vrei o țară unde președintele vine cu barosul rusesc în mână, să „facă ordine”, să „dărâme tot”, să „năruie sistemul”. Vrei pe cineva care, în loc să schimbe lumea, să asigure că grădinița la care învață copilul tău are încălzire iarna și șpaga exclusă din programă.
Și, mai ales, votezi pentru Europa. Pentru că, în 2025, să spui că vrei România în Uniunea Europeană și în NATO nu mai e un slogan, e o prinsoare existențială. Pentru o țară mică, aflată între Vest și o Rusie belicoasă, această alegere nu e doar geopolitică, e un pariu de viață și de moarte. Alegi Vestul, cu toate crizele lui, și cu toate frustrările pe care ți le provoacă pentru că, în cealaltă direcție, te așteaptă doar frigul, frica, cenzura și o nostalgie care miroase a lagăr, tacâmuri de pui, ulei pe cartelă și cozi la benzină.
Nu vrei o Românie care cochetează cu autocrațiile, care suspină după „ordinea” din Est și care visează la „un lider puternic” care „să pună mâna”. Nu vrei să-ți crească copilul într-o țară care privește cu admirație spre Moscova, ci într-una care se uită, chiar dacă uneori cu nervi, spre Bruxelles.
Nu votezi pentru ură, scandal public, asedii televizate și comploturi de răzbunare. Te-ai săturat de naționalizare, de gulag, de urmăriri și arestări, de procese și execuții puse în operă, din tastatură, pe Facebook. Nu crezi în „iureșul eliberator al furiei populare”, și nici în dezmățul mediatic care înlocuiește pâinea cu bâta și circul cu ratingul.
Votezi pentru o Românie care se vindecă tăcând, lucrând, reparând. Fără show. Fără isterii. Fără exorcizări în direct. Și, mai ales, nu alegi un salvator. Alegi o direcție. Una fără efecte speciale, dar cu asfalt neted și lumină la capătul tunelului.
