Conform oficialilor companiei, zborurile vor fi operate cu aeronave Antonov AN – 2, de capacitate redusă şi echipate pentru ateriazări atât pe terenb solid cât şi pe apă, vor costa 50 de lei, adică aproximativ cât un bilet la Telegondolă, avioanele urmând să circule în regim dus – întors, de vineri până duminică seara.
Yango atrage atenţia celor interesaţi de varianta acestor călătorii mult mai comode către locaţiile de agrement de pe litoralul ale României asupra faptului că aeronavele vor putea opri şi între staţii, la căsuţele cu suveniruri sau la benzinării şi că biletele se pot cumpăra şi de la pilot sau de la stewardeze.
De asemenea, pe aripile AN-2ului se vor amenaja terase la care fumătorii vor avea voie să iasă afară, la o ţigară, în timpul zborului, împreună cu cei pasionaţi de fotografii panoramice.