Din cele 150 de milioane de euro panificate pentru Republica Moldova, 30 de milioane ar urma să fie acordate sub formă de grant și 120 de milioane de euro sub formă de împrumuturi pe termen mediu. Citește mai mult
Șoferii din Republica Moldova care sunt prinși la volan după ce au consumat alcool intră într-un program de reeducare, ce include și vizite la morgă. Directorul Inspectoratului Național de Probațiune de peste Prut, Andrei Ivorschi, spune că de la implementarea programului ”Drink and Drive”, în 2019, recidiva e aproape inexistentă. Citește mai mult
”Noi, Parlamentul, avem o sarcină foarte importantă, chiar acum muncim la un proiect de lege, amendamente, care să vină să contracareze, să oprească propaganda Rusiei”, a anunțat Igor Grosu. Citește mai mult
În Republica Moldova, președinta Maia Sandu trimite în Parlament o inițiativa pentru accelerarea confiscării a averilor dobânte ilicit. Legea actuală, spune Maia Sandu, mai degrabă ar îngreuna această confiscare. Citește mai mult
Schimb inedit propus de un bărbat din Republica Moldova.
El vrea să obțină 200 de tone de porumb pentru mașină BMW seria 7. Anunţul a fost publicat pe un site de mică publicitate, iar proprietarul pare a fi un crescător de animale care vrea să asigure hrana efectivului până la finalul iernii, scrie publicația Agrointel. Citește mai mult
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, joi, demisia din calitatea de parlamentar a fostului preşedinte Igor Dodon. În urmă cu zece zile, Dodon și-a anunţat şi retragerea sa de la şefia Partidului Socialist, pe care l-a fondat în 1997 Citește mai mult
Compania de stat Energocom – furnizorul principal energetic din Republica Moldova – şi compania poloneză PGNiG au semnat un contract privind achiziţionarea de probă a unui milion de metri cubi de gaze naturale.
Înțelegerea asigură prima achiziţie de gaze naturale din surse alternative din istoria republicii. Citește mai mult
După ce Stoianoglo a eșuat în tentativa sa de a eluda răspunderea în fața președintei Maia Sandu, comunistul Voronin încearcă să-l facă scăpat pe procurorul general cu o sesizare la Curtea Constituțională! Citește mai mult
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis Maiei Sandu un mesaj de felicitare cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, folosind apelativul rusesc ”Maia Grigorievna”. Citește mai mult
Alina Radu, directoarea ”Ziarului de Gardă”, este unul dintre acești merituoși truditori ai presei neaservite. O jurnalistă a cărei operă publicistică integră de reconstrucție socială este contemporană cu toate cele trei decenii de zbatere identitară din Republica Moldova. Citește mai mult
Noul pion al lui Putin în Moldova este socialistul Mihail Ahremțev, cel care, în decembrie 2020, a incendiat harta României Mari în ajunul vizitei lui Klaus Iohannis la Chișinău.
Citește mai mult
Operațiunea agenților lui Putin a fost devoalată de investigațorii Bellingcat, care au anunțat infiltrarea opoziției belaruse autoexilate în Ucraina. Citește mai mult
Prin vocea șefului Comitetului Dumei de Stat pentru afacerile Comunității Statelor Independente, Leonid Kalașnikov, Rusia amenință că „va intensifica factorul transnistrean”, dacă noul guvern va opta pentru o ”politică antirusească”. Citește mai mult
Basarabenii aflați de-a dreapta Prutului vor putea decide, pe 11 iulie, asupra viitorului Republicii Moldova, optând între plaforma pro europeană a Partidul Acțiune și Solidaritate și Blocul Socialiștilor și Comuniștilor lui Dodon și Voronin în nu mai puțin de 12 secții de vot amenajate pe teritoriul României. Citește mai mult
Lider al partidului PACE, Cavcaliuc a fost reținut în dimineața de 4 iulie pe aeroportul Sheremetievo, colegii săi de partid spunând ulterior într-o conferință de presă la Chișinău, că vor organiza proteste pentru eliberarea sa. Citește mai mult
Deputatul PSD Alexandru Rafila propune ca România să doneze vaccin anti-Covid Republicii Moldova. Potrivit deputatului social-democrat, controlul pandemiei reprezintă o prioritate pentru toate statele din Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății, dar, deocamdată, doar statele membre ale UE au acces la vaccinuri. „Consider că ar fi un semn de solidaritate din partea României să... Citește mai mult
Republica Moldova va intra în carantină sanitară pentru o lună și jumătate, în perioada 30 noiembrie – 15 ianuarie 2021. Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) din Republica Moldova a hotărât instituirea stării de urgenţă în sănătate publică la nivel naţional în perioada 30 noiembrie 2020 – 15 ianuarie 2021. Măsura a fost adoptată într-o ședință la care... Citește mai mult