Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că prelungirea stării de alertă, care este pe ordinea de zi a Guvernului nu va veni cu măsuri restrictive noi.
Prelungirea stării de alertă intră în vigoare de sâmbătă, 14 noiembrie, și măsurile adoptate sunt valabile timp de 30 de zile.
Orban a spus că obiectivul este intrarea pe platou, ceea ce însă nu s-a întâmplat.
„Nu putem spune încă dacă am intrat pe platou. Obiectivul nostru este să intrăm cât mai rapid pe platou. Tocmai din acest motiv am și luat, pe lângă deciziile care existau anterior în hotărârea de guvern privind starea de alertă și în legislația aferentă, am decis să suplimentăm măsurile cu măsurile pe care le-am adoptat în urma prezenței domnului președinte la ședința de guvern. Urmărim acum cu maximă atenție efectele”, a spus premierul.
Ludovic Orban a precizat că starea de alertă va fi prelungită, dar fără restricții noi.
„În ceea ce privește prelungirea stării de alertă, nu vom introduce măsuri de restricție suplimentară. Considerăm că la ora actuală avem, practic, instrumentele la dispoziție pentru a putea opri creșterea numărului de cazuri”, a mai spus Orban.