Marți, după doar două ore de ședință, judecătorii CCR au anunțat că au menținut decizia Biroului Electoral Central (BEC) și au decis în unanimitate că suveranistul Călin Georgescu nu poate să candideze.
„Democraţia a murit în România”
În urma deciziei luată în unanimitate de judecătorii CCR, Șoșoacă afirmă că „democrația a murit în România”.
„Prin faptul că CCR interzice unor persoane din România să candideze la alegerile prezidenţiale desi nu există o condamnare penală definitivă prin care să li se interziză acestora să candideze reprezintă dovada că democraţia a murit în România şi constituie un semnal către cetăţenii din întreaga lume să nu mai creadă în democraţie.
Cu siguranţă că românii deja nu mai au nici o încredere în acest concept care a devenit gol de conţinut!”, spune Șoșoacă în scrisoare, potrivit unui comunicat de presă.
De asemenea, Șoșoacă a mai declarat că românilor le este interzis să-și aleagă singuri președintele.
„România a fost o afacere bună pentru marile puteri, doar pentru români nu. Destul că marile companii transnaţionale şi Uniunea Europeană au profitat de pe urma ţării mele, ar trebui măcar să îi lase pe români să îşi aleagă singuri preşedintele aşa cum vor considera ei. Acum, că li s-a interzis şi acest drept, revolta populaţiei este la cote nebănuite, iar liniştea aparentă nu trebuie să înşele pe nimeni: nemulţumirea poate genera oricând o nouă revoluţie, iar acest lucru înseamnă destabilizare şi nesiguranţă, ceea ce nu este în interesul nimănui”, mai scrie Șoșoacă.
CCR a exclus-o pe Șoșoacă în 2024
Nu în ultimul rând, aceasta amintește că CCR i-a interzis anul trecut candidatura la prezidențiale.
„Am avertizat atunci că precedentul create va fi folosit din nou şi din nou atunci când Deep State va avea nevoie să îşi regleze conturile. Ca urmare a intervenţiei CCR împotriva mea, pe baza unor declaraţii politice pentru care beneficiam de imunitate, alegerile din România au ajuns să fie anulate, iar acum reluarea lor este pusă din nou în discuţie de intervenţia CCR împotriva unor candidaţi”, mai spune Șoșoacă.
La 5 octombrie 2024, CCR a anulat decizia BEC și a exclus-o pe Șoșoacă din alegerile prezidențiale.
Aceasta nu mai avea nicio cale de atac, fiind scoasă definitiv din competiție. Hotărârea a fost luată cu majoritatea voturilor, a mai anunțat Curtea. Concret, cinci din cei șapte judecători au luat decizia de a o elimina pe Diana Șoșoacă din cursa pentru Președinție
Șoșoacă își depune din nou candidatura
„Îmi voi depune candidatura. Joi, la 8.30-9.00, se duc cei din partid să depună semnăturile, iar eu o să ajung în jur de 11.30-11.45, mai întâi să salut oamenii care m-au anunțat că vor veni mulți acolo și apoi să intru și să semnez”, a declarat Diana Șoșoacă, într-un clip postat, marți seară, pe contul său de Instagram.
De asemenea, aceasta a anunțat că a strâns deja peste 300.000 de semnături pentru a-și depune candidatura la BEC și că nu are nicio teamă că i-ar putea fi refuzată din nou candidatura, cum s-a întâmplat anul trecut după decizia CCR.
„Ce e aia teamă?! Teamă au numai oamenii care nu au încredere în ei, care nu cred în Dumnezeu. Teama vine de la diavol. N-am nicio teamă. În primul rând, noi cei de la SOS România avem pielea tăbăcită, pentru că nouă ni s-au furat voturile, mi s-a interzis candidatura la prezidențiale în 2024.
Deci de ce să-mi fie teamă?! În primul rând ceea ce se întâmplă este permis de Dumnezeu și dacă poporul român trebuie să aibă o anumită soartă, înseamnă că asta este. Nu a făcut tot poporul ceea ce trebuia. Poporul acesta are niște tare în spate, are niște trădări ale unor domnitori, o lipsă totală de implicare în ultimii 35 de ani. Avem multe probleme pe care să le plătim în fața Domnului”, a mai spus Șoșoacă.