Poliţiştii ialomiţeni au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Luni dimineaţă, în jurul orei 10.00, pe DN 1D în afara localităţii Jilavele s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. La faţa locului, poliţiştii au stabilit că victima, din judeţul Dâmboviţa conducea un autoturism pe DN1D.
Din cauze încă necunoscute, maşina a intrat în coliziune cu o autoutilitară ce se afla oprită pe marginea drumului.
În urma impactului, şoferul de 67 de ani a fost rănit, fiind transportat la Spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă.