Surse din anchetă spun că autorul crimei se afla sub influența drogurilor.
Scena înfiorătoare a avut loc în centrul orașului Slobozia, în zona Pieței Mari, în toiul nopții. Surse din anchetă spun că bărbatul de 36 de ani s-ar fi certat cu agresorul, iar cel din urmă a scos un cuțit și l-a înjunghiat după care a dispărut.
Victima a încercat să ceară ajutor, însă a reușit să ajungă doar până la o bancă din fața unui bloc. Acolo și-a dat ultima suflare.
Echipajele medicale ajunse de urgență la fața locului au încercat să îl resusciteze, însă nu au mai putut face nimic pentru el.
Agresorul a fost prins de oamenii legii, a fost reținut, iar procurorii cer acum arestarea lui preventivă.Potrivit unor surse, agresorul s-ar fi aflat sub influența drogurilor în momentul în care l-a înjunghiat pe bărbat.