Unul dintre conturile preşedintelui american de pe reţeaua socială X a difuzat joi o fotografie cu Eric Trump, fiul miliardarului, cu o astfel de şapcă pe cap.
Acest nou accesoriu este propus pentru vânzare la preţul de 50 de euro bucata.
Cei mai fervenţi susţinători ai preşedintelui american o vor putea asorta cu un tricou de 35 de dolari, vândut pe acelaşi site şi având pe el aceeaşi inscripţie, însoţită de această frază: „Regulile trebuie rescrise”.
O serie întreagă de sondaje proaste pentru Trump au fost date publicităţii odată cu apropierea pragului de o sută de zile din al doilea mandat al său, pe care el le va celebra săptămâna viitoare în timpul unei reuniuni, marţi, la Michigan, în nordul SUA.
Preşedintele american şi-a văzut cota de popularitate redusă net în mai multe sondaje de opinie, în condiţiile în care americanii îl penalizează pentru modul în care gestionează problema costului de trai şi pentru haosul politic asupra taxelor vamale.
Al 22-lea amendament al Constituţiei SUA prevede că „nimeni nu poate fi ales mai mult de două ori în funcţia de preşedinte”.
Donald Trump, care a mai fost preşedinte din 2017 până în 2021, nu încetează însă să pună pe tapet un posibil al treilea mandat.
„Există metode pentru a face asta”, a dat asigurări recent republicanul, cel mai bătrân preşedinte care a depus vreodată jurământul.
Majorarea limitei de două mandate implică revizuirea Constituţiei, cu o majoritate de două treimi în Congres, inaccesibilă pentru republicani, şi va trebui ratificată de cel puţin 38 din cele 50 de state americane, majoritate de asemenea foarte improbabilă.