Oamenii de știință din Rusia au uimit lumea medicală prin dezvoltarea rapidă a unui nou vaccin, Sputnik VI care, spun ei, oferă o protecție de 90% împotriva efectelor secundare ale precedentului vaccin anti-Covid, Sputnik V, pe care tocmai l-au lansat în urmă cu câteva săptămâni, anunță Academia Cațavencu.
“Suntem siguri că acest nou vaccin este extrem de eficient în a preveni efectele secundare ale Sputnik V, care constau în febră, frisoane, urticarie, amețeli, oboseală, diaree și deshidratare. Din luna ianuarie, toți cetățenii care se vor injecta cu Sputnik VI vor scăpa de simptomele mai sus amintite, în cazul a doar 10% din ei putând să apară reacții ușoare și tolerabile, precum tremurul necontrolat al mâinilor, uscarea plămânilor, paralizia cerebrală, sufocarea, sau moartea subită”, a declarat CEO-ul Federației Ruse, Vladimir Putin
„Dar aceste efecte secundare înseamnă că vaccinul funcționează, nu ca medicamentele acelea occidentale testate pe animale care, de vreme ce nu produc niciun efect secundar, înseamnă că nu sunt compatibile decât cu maimuțele!”, a mai completat Putin.
Putin a mai anunțat și faptul că, nou vaccin Sputnik VI va avea și capacitatea de a face ineficiente, în totalitate, vaccinurile Pfizer sau Moderna, el urmând să fie administrat obligatoriu cetățenilor ruși care au făcut imprudența de a se vaccina în străinătate cu medicamente occidentale.
”Occidentul încearcă doar să pună în pericol oamenii din întrega lume, oferindu-le libertatea de a-și părăsi casele când vor și de a face ceea ce vor. Rușii pur și simplu nu sunt pregătiți încă să renunțe la îndrumările mele cu privire la activitățile lor de zi cu zi”, a mai explicat Putin.
Citește alte articole similare în Academia Cațavencu!