“Noi, la Universitatea din Bucureşti, avem de peste 10 ani un proiect de construcţie a unui bazin de înot în Grozăveşti în locul parcării din faţa căminelor. L-am depus spre finanţare de atunci şi a rămas 10 ani pe lista de aşteptare, ni s-a spus că în Bucureşti mai sunt bazine de înot (unde??!) aşa că trebuie să se mai construiască şi în ţară (deh, interese politice locale şi regionale!). Pentru că nu s-a găsit finanţare timp de 10 ani, am retras şi am refăcut proiectul şi îl avem acum din nou pregătit 100%, cu toate aprobările necesare pentru a fi depus din nou spre finanţare”, a scris Preda, pe Facebook.
Potrivit acestuia, realizarea bazinului ar costa 6 milioane de euro, sumă care ar putea să scadă după organizarea licitaţiei.
“Costă 6 milioane de euro. Probabil după licitaţie va mai scădea suma. Este mult? Oare, merită cei 33.000 de studenţi care au ore de sport obligatorii, sutele de campioni naţionali la diverse sporturi şi cei patru bursieri speciali ai UB care sunt medaliaţi la competiţii de înot europene, mondiale sau olimpice (inclusiv David) un astfel de bazin?”, a transmis rectorul.
El a adăugat că bazinul va fi construit chiar dacă autorităţile publice vor rămâne “în continuare indiferente” la solicitările universităţii.
“David Popovici va reîncepe din toamnă cursurile la Facultatea de Psihologie a Universităţii din Bucureşti. Toată suflarea UB, studenţi şi profesori, îl aşteaptă acasă cu admiraţie, cu dragoste, cu recunoştinţă, cu mândrie, dar şi cu o mare responsabilitate. Nu se poate ca universitatea la care învaţă un campion olimpic de înot excepţional să nu aibă un bazin de înot. Vom construi acel bazin chiar dacă autorităţile publice vor rămâne în continuare indiferente la solicitările noastre. Dacă instituţiile publice nu ne vor sprijini, ne vom asuma noi costurile construcţiei. Nu va fi uşor, dar vom economisi la alte capitole, vom atrage sponsorizări şi vom intra în normalitate cu forţele proprii ale universităţii”, a mai scris Preda.
Potrivit acestuia, David Popovici este un campion excepţional, “o minune de sportiv, dar şi o minune de tânăr român” care munceşte enorm, are performanţe incredibile, îi inspiră pe alţii şi, în plus, înţelege contexte şi probleme sociale apoi exprimă opinii pertinente şi propune soluţii pro-active.
“Sunt atât de mândru că este student la Universitatea din Bucureşti! Sunt atât de bucuros că a ales să rămână în România, să se lupte cu contextul local nefavorabil şi să-l schimbe în bine din interior. România are creştere economică “miraculoasă”, are fonduri europene pentru investiţii, dar nu are bani pentru sport pentru că îi alocă inechitabil şi ineficient pentru pensii speciale, pentru orice creşteri de salarii cerute de sindicate, pentru acoperirea salariilor uriaşe şi pierderilor la regiile autonome şi de la companiile de stat ineficiente precum Tarom”, a susţinut rectorul.
El a menţionat că, în Bucureşti, nici măcar Universitatea pentru Educaţie Fizică şi Sport, unde predă Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, nu are bazin de înot propriu.
David Popovici, semnal de alarmă
Medaliat cu aur în proba de 200 de metri liber și cu bronz în cea de 100 de metri liber, la Jocurile Olimice de la Paris, David Popovici, 19 ani, a declarat, în miercuri noaptea, că își dorește ca performanțele sale să aducă mai multe investiţii în sport.
Sportivul a explicat că nu este normal să se sufoce la antrenamentele pe care le efectuează în bazinul din Complexul “Lia Manoliu” pe timpul iernii, când este acoperit cu un balon.
“Aceste medalii aş vrea să însemne mai multă atenţie pentru sport, nu neapărat pentru înot, ci către sport în general. Pentru că fără sport nu prea avem cum să evoluăm atât de mult. Sunt destul de multe probleme la noi în ţară, dar faptul că se investeşte atât de puţin în sport este una dintre ele. Sportul poate fi unul dintre cei mai buni ambasadori ai ţării. Şi nu este de ajuns doar să vorbesc despre asta, pentru că sunt în lumina reflectoarelor şi toată lumea mă ascultă, pentru că oamenii de la conducere ştiu treaba asta, ci trebuie să punem şi presiune. OK, e campion olimpic, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice, dar eu în timpul iernii, când e frig, la ‘Lia Manoliu’ se pune un balon în care în trei minute te sufoci. Eh, noi acolo ne antrenăm, pentru că acela e bazinul din interior de la ‘Lia Manoliu’… Sunt promisiuni de atâta timp, de atâţia ani, cum e şi cu patinoarul acela, cum sunt şi alte bazine, şi alte arene. Avem destule stadioane, dar bazine, săli pentru sporturi mai greu”, a declarat David Popovici.
Dublul medaliat de la Paris le-a transmis politicienilor un mesaj cât se poate de clar: România trebuie să investească mai mult în sport şi să o facă cu cap, pentru a se prezenta cu un lot mai numeros la Jocurile Olimpice.
“Şi mi-ar plăcea să avem mai mulţi calificaţi la Jocurile Olimpice în primul rând. Să avem mai mulţi sportivi, după care finalişti olimpici, medaliaţi, cine ştie. Acum am venit trei oameni calificaţi la Jocurile Olimpice cu înotul. Mă uit şi sunt cumva invidios pe delegaţiile ţărilor care au mai puţin locuitori decât noi şi sunt o tonă de inşi. Mi-ar plăcea şi mie, ne-ar plăcea tuturor. De ce să nu avem mai mulţi olimpici? Ar trebui investit mai mult în sport şi investit cu cap, chiar trebuie să facem ceva şi eu îmi voi face partea. Nu ştiu în momentul ăsta ce înseamnă asta, dar voi avea tot timpul să mă gândesc şi asta este o misiune mult mai importantă pentru mine şi pentru sport, decât să înot patru lungimi de bazin şi să bag mâna în faţă şi să iau aur. Da, e impresionant, tare, ne-am distrat, ne-am bucurat, dar nu e vorba despre asta. Este vorba despre a face o diferenţă şi eu voi face tot posibilul”, a precizat Popovici.
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de bronz la 100 m liber, miercuri seara, la Jocurile Olimpice de la Paris, într-o finală în care chinezul Zhanle Pan a câştigat aurul cu un nou record mondial.
Finala a fost una formidabilă, cea mai rapidă din istorie, Pan doborându-şi propriul record (46 sec 80/100) şi cucerind aurul în 46 sec 40/100. Argintul a revenit fostului campion olimpic australian Kyle Chalmers, în 47 sec 48/100, Popovici fiind înregistrat în 47 sec 49/100.