Este voba de o amendă de 10.000 de lei şi încă una de 100.000 de lei, pentru emisiuni în care s-a afirmat că ucrainenii sunt nazişti care „antrenează paramilitar copii”, că ucrainenii sunt un seam de „şuţi, hoţi şi fete cu moral uşoare”, şi în care s-a discutat despre „detaşamente de copii pe modelul ISIS” şi despre limuzine care ar intra în România şi care au fund dublu, pentru a ascunde arme.
În emisiunea lui Cozmin Guşă s-a vorbit, fără a se aduce probe, şi despre „ferme de copii din Ucraina”, care sunt în grija rakeţilor. „Noi când vom face aceste dezvăluiri punctual, ăştia, cu armele aduse în fundul dublu al maşinilor, vin să ne execute”, a mai afirmat Sorin Roşca Stănescu, invitat într-una din emisiunile lui Guşă.
Mai bine de trei ore au vizionat şi dezbătut membrii CNA emisiunile de pe Gold FM în care s-a discutat pe larg despre situaţia din Ucraina. Emisiunea Iosefinei Pascal a fost pe modelul monolog, în timp ce ediţiile vizate ale emisiunii Ce-i în Guşă şi-n Căpuşă au fost dezbateri cu Sorin Roşca Stănescu sau Peter Imre.
Sancţiunile propuse de Mircea Toma au fost votate de şapte dintre cei opt membri prezenţi. Nicolaie Bălaşa, vicepreşedintele CNA, a votat împotrivă pentru ambele sancţiuni.
Aceasta este a doua amendă primită de Gold FM pentru modul în care a mediatizat războiul din Ucraina. Postul de radio a mai primit o amendă de 50.000 de lei pentru modul în care a reflectat războiul în primele zile ale agresiunii Rusiei.