Purtătorul de cuvânt al PSD Sector 4 a făcut o postare pe pagina sa de Facebook în care anunța că se vor ridica maşinile care parchează pe locul de reşedinţă.
La postarea cu pricina, Sorin Ceacâr a atașat și un print-screen, din care se putea observa ce site-uri mai avea deschise.
Unul dintre ele era de filme porno, iar altul de pariuri.
„Începând de azi se vor ridica maşinile ce parchează pe locurile de reşedinţă. Deci aviz celor care parhcează pe locurile plătite. Pentru a evita ridicarea şi plata amenzii, lăsaţi-vă numărul de telefonu în parbriz!”, a scris purtătorul de cuvânt al PSD, alături de print-screen-ul care făcut înconjurul internetului, potrivit Antena 3.
Între timp, PSD-istul a editat postarea inițială, excluzând imaginile…compromițătoare.