„Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante şi să stabilim care să fie. Preşedintele României este îndreptăţit prin Constituţie să desemneze premierul”, a spus Marcel Ciolacu, duminică, la finalul negocierilor cu PNL.
Acesta a precizat că una dinte variante este cea „prin rotaţie”: „Este varianta, prima, prin rotaţie, preşedinţii celor două partide, vom vedea şi varianta agreată de preşedinte”.
Întrebat dacă cea de-a doua variantă ar presupune stabilirea din start a unui premier din partea unuia dintre cele două partide, Ciolacu a răspuns: „Este posibil, vom avea această discuţie”.
Şi preşedintele PNL Florin Cîţu a spus duminică, la finalul negocierilor cu PSD, că în ceea ce priveşte postul de premier se va merge la preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe variante.
„În ceea ce priveşte premierul, am discutat, vom merge la preşedinte cu câteva variante”, a declarat Floin Cîţu.
Acesta a fost întrebat care sunt aceste variante, dar a spus că „va fi întâi o discuţie şi apoi vom veni şi public cu ele”.