Organizațiile profesionale ale chelnerilor și ospătarilor au reacționat în termeni foarte duri după ce, zilele trecute, în spațiul public au apărut numeroase comentarii şi controverse pe marginea unei presupuse catalogări ușor înjositoare a liderului Pro România, Victor Ponta, de către fostul președinte Traian Băsescu.
Conform ziariștilor de investigații de la ”punctulG4X4media.ro”, Traian Băsescu, aflat sub influența alcoolului la o întâlnire de taină într-un luxos restaurant bucureștean cu mai mulți lideri politici PMP, l-ar fi sunat în miez de noapte pe Victor Ponta pentru a-l invita ironic să le toarne câte un șpriț, declarând ritos comesenilor că ”omul e chelner de meserie, are experiență, doar a turnat la atâtea mese și nu neapărat în pahare!”
În corul protestelor, de departe tonul cel mai vehement l-au avut adevăraţii ospătari, care ne-au transmis la redacţie următorul mesaj:
”Am luat cunoştinţă cu profundă indignare de declaraţiile făcute de domnul Traian Băsescu, declaraţii pe care le considerăm defăimătoare la adresa breslei noastre. A-l compara pe domnul Ponta cu un ospătar reprezintă cea mai gravă jignire care ni se putea aduce. Membrii asociaţiei noastre, indiferent că sunt chelneri, ospătari, şefi de sală sau picoli îşi câştigă cinstit existenţa, nu fac opoziție de fațadă față de acțiunile colegilor lor şi nici nu cer cotă parte din nota de plată a altuia.
Faptul că domnul Băsescu îl consideră pe domnul Ponta chelner este o gravă eroare, acesta din urmă neavând nici pregătirea de specialitate şi nici un fizic adecvat acestei meserii. La ce istorie are, dl Ponta ar putea ajunge, cu indulgenţă, cel mult ajutor de spălător de vase la o bombă de cartier, fiindcă niciun şef de sală care se respectă nu l-ar lăsa nici măcar să debaraseze mesele, de teamă să nu ajungă să dea cu subsemnatul în urma mânărelilor lui.
Citește întreg articolul în Academia Cațavencu!